ANUNŢ
CĂTRE,
INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE
ŞI
TOATE UNITĂŢILE DIN JANDARMERIA ROMÂNĂ
În conformitate cu prevederile art. 74(4), 75, 76 şi 78 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militate cu modificările şi completările ulterioare, art. 5(1) litera „d”, (3), art. 21(2), art. 23(1), art. 26(1) şi (2), art. 32(1) şi (3), art. 40(1) şi (3), art. 41 şi Anexa nr. 2 din O.M.I.R.A. nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul M.A.I. nr. 69/2009 pentru aprobarea Ghidului carierei poliţiştilor şi cadrelor militare din M.A.I., şi Nota raport a M.A.I. nr. 3034158 din 18.05.2011, transmisă prin ordinul inspectorului general al Jandarmeriei Române nr. 73645 din 23.05.2011, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Teleorman organizează concurs, cu recrutare din sursă internă, din rândul subofiţerilor care îndeplinesc condiţiile legale, pentru ocuparea postului de comandant grupă supraveghere şi ordine publică – Detaşamentul 2 Jandarmi Alexandria.
Pentru a putea participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
a) CONDIŢII GENERALE:
- să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat;
- să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului;
- să nu fie sub efectul unei sancţiuni disciplinare şi să nu fie puşi la dispoziţie în condiţiile art. 89 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare cu modificările şi completările ulterioare;
- să nu aibă antecedente penale sau să nu se afle în curs de urmărire penală;
- să nu se afle în perioada de tutelă profesională;
b) CONDIŢII SPECIALE:
- să aibă gradul minim de sergent major;
- să deţină certificat sau autorizaţie de acces la informaţii clasificate;
- să fie declarat „apt” psihologic pentru numirea în funcţii de conducere;
- să fie declarat „apt medical” pentru numirea în funcţii de conducere;
c) Dosarul de recrutare, corect şi complet întocmit, va cuprinde documentele prevăzute la art. 36 din Anexa nr. 2 la O.M.A.I. nr. 665/2008 privind unele activităţi de resurse umane în unităţile M.A.I., astfel:
- raportul(cererea) de înscriere la concurs, avizat de comandantul unităţii unde este încadrat şi C.V.;
- copii legalizate ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului;
- copii ale actului de identitate, carnetului de muncă;
- copii legalizate ale certificatelor de naştere ale candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, a certificatului de căsătorie, precum şi ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
- autobiografia şi tabelul nominal cu rudele candidatului;
- cazierul judiciar pentru candidat;
- caracterizarea întocmită de şeful nemijlocit;
- 3 fotografii 3x4 cm;
- 2 fotografii 9x12 cm;
- adeverinţă eliberată de medicul de unitate din care să rezulte că este „apt” pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţionale specifice postului pentru care participă la concurs;
- certificatul de examinare psihologică din care să rezulte că este „apt” pentru îndeplinirea unei funcţii de conducere;
- declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare şi participare la concurs.
d) TEMATICA ŞI BIBLIOGRAFIA DE CONCURS:
I. BIBLIOGRAFIA
1. Constituţia României - Bucureşti 1991 revizuită prin Legea de revizuire a Constituţiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 669 din 22.09.2003;
2. Codul penal;
3. Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române;
4. Legea nr. 333 din 07.10.2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
5. Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial nr. 155 din 20.07.1995, cu modificările şi completările ulterioare,
6. H.G. nr. 1486 din 24.11.2005 privind asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi.
7. Ordinul M.I.R.A. nr. S/281 din 23.08.2007 privind paza şi protecţie obiectivelor, bunurilor şi valorilor din competenţa M.I.R.A.;
8. Dispoziţia I.G.J.R. nr. S/57 din 12.10.2007 privind organizarea şi executarea misiunii de pază şi protecţie a obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi.
9. Ordinul I.G.J.R. nr. 18 din 15.10.2008 privind dotarea, evidenţa, păstrarea, controlul, portul, manipularea şi folosirea armamentului, muniţiilor şi a tehnicii speciale specifice pentru îndeplinirea misiunilor de către structurile Jandarmeriei Române.
10. Legea nr. 17/1991 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, art. 46 - 52.;
11. O.I.G.J.R. nr. 21 din 28.11.2008 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind executarea tragerilor de către personalul militar din Jandarmeria Română;
12. Dispoziţia adjunctului Şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică nr. I/1226 din 06.05.2010 pentru aprobarea Metodologiei de punere în aplicare a O.M.A.I. nr. 60 din 02.03.2010 privind organizarea şi executarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice;
13. Dispoziţia I.G.J.R. nr. S/63.154 din 02.06.2005 privind concepţia de întrebuinţare a structurilor de ordine publică în executarea misiunilor specifice;
14. Ordinul I.G.J.R. nr. 30 din 02.11.2006 privind aplicarea măsurilor tactice poliţieneşti de către jandarmi;
15. O.G. nr. 2 din 12.07.2001 privind regimul juridic al contravenţiilor;
16. Regulamentul de ordine interioară în unitate, Bucureşti 2008;
17. Regulamentul disciplinei militare, Bucureşti 2009(Monitorul oficial nr. 187/25.03.2009);
18. A.N.-9, Regulamentul protecţiei împotriva armelor de nimicire în masă, Bucureşti 1987;
19. Topografie militară, ediţia 1970;
20. Gl. Bg. Anghel Andreescu, cpt. drd. Ştefan Prună - Psihopedagogie militară, Ed. Timpolis, Timişoara, 1999;
II. TEMATICA:
1. Principii generale; drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor României;
2. Infracţiunea – definiţie, trăsături, cauze care înlătură caracterul penal al faptei; pedepse principale, complementare şi pedepsele accesorii;
3. Organizarea, atribuţiile, drepturile şi obligaţiile ce revin Jandarmeriei Române, conform competenţelor conferite de către Legea de organizare şi funcţionare;
4. Paza cu efective de jandarmi; sisteme tehnice de protecţie şi de alarmare împotriva efracţiei; atribuţiile personalului de pază şi gardă de corp; obligaţiile Ministerului Administraţiei şi Internelor, conform legii privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţie persoanelor;
5. Îndatoririle şi drepturile cadrelor militare, conferite de legea privind statutul cadrelor militare;
6. Obiective la care se asigură paza şi protecţia cu efective de jandarmi; principalele obligaţii ale beneficiarului de pază şi protecţie cu efective de jandarmi, conform H.G. privind asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi;
7. Paza şi protecţia obiectivelor, bunurilor şi valorilor din competenţa Ministerului Administraţiei şi Internelor;
8. Organizarea şi executarea misiunilor de pază şi protecţie a obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi;
9. Dotarea, evidenţa, păstrarea, controlul, portul, manipularea şi folosirea armamentului, muniţiilor şi a tehnicii speciale specifice pentru îndeplinirea misiunilor de către structurile Jandarmeriei Române;
10. Uzul de armă;
11. Reguli şi măsuri de siguranţă ce trebuie respectate pe timpul executării şedinţelor individuale de tragere.
12. Organizarea şi executarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice;
13. Organizarea şi misiunile structurilor de ordine publică, organizarea conducerii şi cooperării;
13. Măsurile tactice poliţieneşti. Reguli tactice ce trebuie respectate pe timpul aplicării acestora;
14. Contravenţia - definiţie, sancţiunile contravenţionale, agenţii constatatori şi căile de atac, cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei şi răspunderea pentru fapta comisă;
15. Îndatoririle şi drepturile cadrelor militare;
16. Relaţiile între militari;
17. Ţinuta militarilor;
18. Rapoartele personale ale militarilor.
19. Caracteristicile generale şi efectele armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare.
20. Terenul şi caracteristicile lui din punct de vedere tactic;
21. Orientarea în teren şi indicarea obiectivelor fără hartă;
22. Determinarea punctului de staţie.
23. Cunoaşterea psihologică a subordonaţilor.
Rapoartele subofiţerilor care îndeplinesc condiţiile şi doresc să participe la concurs, avizate favorabil de şeful unităţii din care fac parte, vor fi trimise la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Teleorman - Biroul Resurse Umane până la data de până la data de 05.08.2011, orele 14.00, iar dosarele de candidat în volum complet şi corect întocmite, vor fi depuse până la data de 19.08.2011, orele 14.00 la Biroul Resurse Umane al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Teleorman
Candidaţii vor fi planificaţi la testarea psihologică prin grija unităţilor din care provin.
Concursul se va desfăşura în data de 24.08.2011, începând cu orele 09.00, la sediul I.J.J. Teleorman din municipiul Alexandria, strada Alexandru Ghica , nr. 121.
În conformitate cu prevederile art. 41 din Ordinul M.I.R.A. nr. 665/2008, proba pentru ocuparea posturilor scoase la concurs va consta într-un interviu pe subiecte profesionale, desfăşurat potrivit metodologiei prevăzute în Anexa nr. 2 din acelaşi ordin.
Relaţii suplimentare privind concursul pot fi obţinute la I.J.J. Teleorman, Biroul Resurse Umane, telefon 0247/311055, interior 24535 şi 24407, luni – vineri , între orele 08.00 – 16.00.
Anunţul este publicat pe site-ul instituţiei şi afişat la avizierul unităţii începând cu data de 01.08.2011.
Pt. INSPECTORUL ŞEF AL I.J.J. TELEORMAN
PRIM ADJUNCT
Colonel
TÎRLIE RADIAN – LAURENŢIU