Meniu
Despre noi
--Istoricul Jandarmerie Teleormanene
Atributii
Echipa manageriala
Cadru Legal
Relatii Publice
--Legea 544/2001
--Buletine informative
--Galerie foto
Cariera
Informatii Utile
Declaratii de avere
Declaratii interese
Protectia datelor cu caracter personal
Schengen
VENITURI SALARIALE LUNA IULIE 2010
Achizitii publice
Atributii

                  În conformitate cu Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004, 
                          Jandarmeria Română are următoarele atribuții:

  •  apără, prin mijloacele și metodele prevăzute de lege, viața, integritatea corporală și libertatea persoanei, proprietatea publică și privată, interesele legitime ale cetățenilor, ale comunității și ale statului;
  •  execută misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia mitingurilor, marșurilor, demonstrațiilor, procesiunilor, acțiunilor de pichetare, acțiunilor promoționale, comerciale, manifestărilor cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, precum și a altor asemenea activități care se desfășoară în spațiul public și care implică aglomerări de persoane;
  •  execută misiuni de restabilire a ordinii publice când aceasta a fost tulburată prin orice fel de acțiuni sau fapte care contravin legilor în vigoare;
  •  execută, la solicitarea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, pe baza planurilor de cooperare, misiuni de asigurare și restabilire a ordinii publice în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat;
  •  execută, pe baza planurilor de cooperare aprobate de Ministerul Administrației și Internelor, misiuni de menținere a ordinii publice pentru prevenirea și descoperirea infracțiunilor în stațiuni montane și pe trasee turistice din zona acestora, precum și pe litoralul Mării Negre, în Delta Dunării ori în stațiuni balneare sau în alte zone de interes operativ;
  •  execută, în cooperare cu instituțiile abilitate ale statului, misiuni de asigurare a ordinii publice pe timpul vizitelor oficiale sau al altor activități la care participă înalți demnitari români sau străini pe teritoriul României, în zona obiectivelor și a locurilor de desfășurare a activităților;
  •  execută, în condițiile legii, la solicitarea autorităților competente, misiuni de urmărire și prindere a evadaților, dezertorilor și a altor persoane despre care există date și indicii temeinice că intenționează să săvârșească sau au săvârșit infracțiuni ori care se sustrag măsurii arestării preventive sau executării pedepselor privative de libertate;
  •  execută misiuni de intervenție antiteroristă la obiectivele aflate în responsabilitatea jandarmeriei sau pentru capturarea și neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace care pot pune în pericol siguranța persoanelor, bunurilor, valorilor și transporturilor speciale;
  •  asigură, în condițiile legii, paza sau protecția și apărarea obiectivelor, a bunurilor și valorilor de o importanță deosebită, stabilite prin hotărâre a Guvernului, și a obiectivelor aparținând Ministerului Administrației și Internelor, stabilite prin ordin al ministrului Administrației și Internelor;
  •  asigură, în condițiile legii, paza sau protecția transportului unor valori importante, precum și a transportului armelor, munițiilor, materialelor explozive, stupefiantelor, substanțelor toxice sau radioactive ori al altor materii sau substanțe periculoase, definite astfel prin lege;
  •  participă, în cooperare cu celelalte instituții ale statului abilitate prin lege, la misiuni de prevenire și neutralizare a actelor teroriste pe teritoriul României;
  •  participă, împreună cu alte instituții abilitate, la supravegherea, controlul și asigurarea protecției și conservării fondului cinegetic și piscicol natural, a fondului silvic și de protecție a mediului, prin măsuri specifice de prevenire și combatere a oricăror încălcări ale prevederilor normelor legale;
  •  participă la protecția corespondenței secrete pe timpul transportului acesteia pe întreg teritoriul României;
  •  participă la limitarea și înlăturarea consecințelor dezastrelor naturale, tehnologice, de mediu sau complexe;
  •  participă, în condițiile legii, la misiuni în afara teritoriului statului român, cu efective și tehnica din dotare, la activități de instruire, la constituirea forțelor internaționale destinate îndeplinirii unor misiuni în cadrul acțiunilor de prevenire a conflictelor și gestionării situațiilor de criză, de întărire - consiliere, asistență, formare, control - a forțelor de ordine locale sau de substituție a acestora în toate domeniile lor de activitate. În timpul îndeplinirii acestor misiuni efectivele de jandarmi participante beneficiază de drepturile stabilite prin lege pentru militarii care execută misiuni în străinătate;
  •  asigură măsuri de ordine și de protecție a zonelor în care s-a produs sau există pericolul iminent de producere a unor incendii, explozii ori a altor situații de urgență ce pun în pericol viața, integritatea fizică a persoanelor sau bunurile acestora;
  •  constată contravenții și aplică sancțiuni contravenționale potrivit legii;
  •  efectuează, în condițiile legii, acte necesare începerii urmăririi penale pentru infracțiunile constatate pe timpul executării misiunilor specifice, potrivit prevederilor art. 214 din Codul de procedură penală;
  •  desfășoară activități de cercetare și documentare în vederea constituirii bazei de date de interes operativ, necesară executării misiunilor specifice, cu persoanele cunoscute cu antecedente în comiterea de acte de dezordine cu prilejul unor manifestări publice, cu cele cunoscute ca aparținând unor grupuri cu comportament huliganic, precum și cu alte informații de interes operativ necesare executării misiunilor;
  •  execută orice alte atribuții prevăzute prin lege;
  •  la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în situații care nu suferă amânare, la propunerea inspectorului general, ministrul Administrației și Internelor poate aproba asigurarea temporară a protecției unor persoane, obiective, bunuri, valori și transporturi speciale, altele decât cele stabilite prin hotărârea Guvernului, în condițiile legii;
  •  Jandarmeria Română răspunde solicitării magistratului de a participa, împreună cu acesta, la efectuarea unor acte procedurale.

           În îndeplinirea acestor atribuții, Jandarmeria Română se bazează pe concursul autorităților publice și al persoanelor fizice sau juridice, care furnizează, la cerere, date și documente necesare îndeplinirii atribuțiilor prin lege.

            Pentru îndeplinirea atribuțiilor, jandarmii aflați în misiune folosesc armamentul și mijloacele tehnice din dotare, potrivit dispozițiilor legale.

            Pe timpul stării de urgență, Jandarmeria Română continuă să își îndeplinească misiunile specifice, asigurând totodată aplicarea prevederilor ordonanțelor militare prevăzute în decretul de instituire a acestei stări.

            Pe timpul stării de asediu, la mobilizare și în timp de război, Jandarmeria Română, pe lângă atribuțiile prevăzute pe timp de pace, în calitate de componentă a forțelor armate, îndeplinește și următoarele atribuții:

  •  execută paza, protecția și apărarea obiectivelor stabilite de autoritățile militare, altele decât cele la care se asigură pază militară în timp de pace;
  •  participă la descoperirea, capturarea sau la neutralizarea inamicului desantat ori debarcat pe teritoriul țării, în locurile de dispunere a unităților sau subunităților de jandarmi;
  •  participă la apărarea unor localități;
  •  asigură paza bunurilor aparținând domeniului public sau privat, în cazurile de evacuare impuse de acțiunile inamicului;
  •  participă la acțiunile de înlăturare a efectelor loviturilor executate de către inamic din aer, cu mijloace de nimicire în masă, incendiare sau clasice;
  • execută în cooperare cu alte forțe abilitate, acțiuni pentru descoperirea, capturarea sau neutralizarea elementelor paramilitare care activează pe teritoriul național;
  • participă la acțiuni de evacuare a populației, control și îndrumare a circulației, de escortare a prizonierilor de război și pază a acestora în obiective din zona interioară, de dirijare și îndrumare a refugiaților, pază și apărare a unor zone cu destinație specială;
  • participă la anunțarea și trimiterea la celelalte unități ale Ministerului Administrației și Internelor a personalului necesar pentru completarea acestora, în condițiile legii;
  • cooperează cu celelalte componente ale sistemului de apărare și securitate națională pentru asigurarea și protecția mobilizării și participă la asigurarea punerii în aplicare a ordonanțelor militare, potrivit legii;
  • execută orice alte atribuții și misiuni privind apărarea țării, potrivit legii;
  • pe durata stării de război, Jandarmeria Română se subordonează    operațional autorității militare naționale la nivel strategic;
Conectare
Utilizator

Parolă



Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă aici.
Link-uri utile
Presedentie
Guvern
M.A.I.
Jandarmeria Romana
A.N.S.P.D.C.P.
Centrul de Colaborare Politieneasca Internationala
Schengen Romania
Directia Generala Anticoruptie
Prefectura Teleorman
Politia Teleorman
Primaria Alexandria
Telefoane utile
Apel unic de urgenta
Telverde - sesizari fapte de coruptie ale personalului MAI- 0800806806